Profesional

Secțiunea profesională

Departamentul profesional te pregătește pentru piața muncii, punând la dispoziția studenților training-uri de unde pot învăța cum să fii un bun antreprenor, cum să-ți planifici un traseu profesional sau activități care pun accentul pe latura personală a individului care abordează subiecte precum manipularea emoțională, impactul imaginii de sine asupra rezultatelor noastre, inteligența emoțională sau managementul conflictelor.

Ce înseamnă antreprenoriatul pentru tine? Ai o idee de afacere și nu știi cum să o dezvolți? Îți dorești să înțelegi cum iti poți transforma viziunea in realitate?
Training-ul de antreprenoriat ținut de Călin Biriș în cadrul UBB Fest îți poate oferi oportunitatea de a găsi răspunsuri la toate întrebările de mai sus.
Călin Biriș este Senior Partner în cadrul agenției de marketing Loopaa Marcom, din Cluj-Napoca și fondatorul Online Mastery, programul de la A la Z despre Marketing Online.
Mai multe detalii despre Călin puteți afla pe www.calinbiris.ro.

Înscrierile se fac la următorul formular: https://forms.gle/DpB6vGKVSBL4c3VSA

Antreprenoriatul sub 30 ani

Psihologia seducției

Ce înseamnă “seducția” pentru tine? Crezi că acest termen complex se rezumă doar la puterea de convingere deținută de cineva sau la capacitatea acestuia de a-și face simțită prezența? Te-ai gândit vreodată că e mai mult decât atât, că poate fi folosită ca pe o modalitate de a-ți face prieteni, de a socializa, de a face networking? Hai să descoperim împreună amănuntele acestui joc psihologic.

Pentru participare, te rugăm să completezi acest formular :
https://forms.gle/7doyG31UGgSPshxW6

Mind the mind

Cu ajutorul atelierelor “Mind the Mind – Ia aMinte la Minte” putem ajuta la sporirea conștientizării cu privire la prezența și efectele stigmatizării de la o vârstă tânără, iar prin educarea cu privire la tulburările mintale atitudinile pot fi schimbate. Obiectivul principal al acestei campanii este de a contribui la creșterea conștientizării, de a educa și a iniția discuția cu privire la tulburările mintale și stigmatizarea asociată prin intermediul atelierele educative și interactive. Conținutul acestui workshop este bazat pe date științifice și a fost revizuit de profesioniști din domeniu.

Pentru participare, completați acest formular :
https://forms.gle/Bcb2GnWd3kRLpkvVA

Inteligență emoțională

Un topic prea puțin dezbătut în România, inteligența emoțională este poate cel mai important aspect al dezvoltării personale, întrucât aceasta este cea care leagă toate celelalte elemente și clarifică modalitatea în care luăm decizii.

Trainer, coach, autor și expert în emoții, Zoltan este co-fondator Refleqt. Lucrează împreună cu oamenii, pentru oameni, de mai bine de 10 ani. Susține training-uri, workshop-uri si sesiuni de coaching bazate pe principiile inteligenței emoționale. Îi place să spună despre el că a trăit în 40 de ani, cât mulți oameni în 4 vieți. 

Pentru participare, completați acest formular : https://forms.gle/Bcb2GnWd3kRLpkvVA

aaa

Comunicarea eficientă

Crezi că tu comunici eficient? Crezi că ești capabil să îți adaptezi speech-ul la orice fel de conversație, fie ea mai mult sau mai puțin importantă? Pentru a putea comunica eficient, ai nevoie de un set de aptitudini care includ comunicarea non-verbală, ascultarea atentă, capacitatea de a-ți stăpâni stresul de moment și de a înțelege emoțiile tale și ale celui cu care comunici. Training-ul de antreprenoriat ținut de Bogdan Isac în cadrul UBB Fest îți poate oferi oportunitatea de a afla cum să dobândești toate abilitățile mentionate mai sus.

Pentru participare, te rugăm să completezi acest formular: https://forms.gle/wVRQENHfUjp2vWX76

Impactul imaginii de sine asupra rezultatelor noastre

Imaginea de sine reprezintă rezumatul tuturor experiențelor personale importante din viața cuiva și expresia modului în care ne raportam la ceilalți. Impactul pe care aceasta îl are asupra rezultatelor noastre este incomensurabil, întrucât ne influențează atitudinile și modul în care acționăm. Dacă vrei să aflii mai multe despre legătura dintre cele două și despre cum îți poți îmbunătății atât rezultatele, cât și felul în care îți folosești calitățile și defectele, te așteptăm la training ul facilitat de Paula Culda-Drăgușin, avocat, speaker, coach și trainer internațional.

Pentru participare, vă rugăm să completați acest formular:https://forms.gle/EhK7wZWgivvrYHuo9

Planificarea traseului profesional

Studenția aduce 2 noi perspective în viața noastră, cea asupra prezentului, definită de decizii spontane și acțiuni mai puțin gândite, și cea asupra viitorului, strâns legată de traseul profesional pe care ne dorim să îl parcurgem. Dacă ești nesigur în ceea ce privește cea de-a doua perspectivă, alătură-te nouă, celorlați studenți care și-au pus aceleași întrebări ca și tine, și vino să afli cum îți poți pune ordine în gânduri, cum îți poți maximiza abilitățile și cum îți poți alege o carieră de care să fi mândru.

Pentru participare, completați acest formular: https://forms.gle/2mzbuTk56CDVudtr7

Ce se întâmplă cu mintea mea în relație cu mintea ta?

Cu siguranță ai avut cel puțin câteva experiențe în care ți-ai dat seama că emoțiile și gândurile tale te sabotează în relație cu cei mai importanți oameni din viața ta. Conflictele vin adesea din scenariile distorsionate ale minților noastre,  din incapacitatea de a înțelege emoțiile pe care le trăim sau pur și simplu din faptul că ne dorim atât de mult să rezolvăm conflictul, încât alegem cea mai nepotrivită abordare. Haide să descoperi, împreună cu psihologul Daniela Dumulescu de la Centrul de Consiliere „Student Expert”, cele mai frecvente moduri prin care mintea ta o dă în bară în relații și să îți construiești câteva trucuri pentru a folosi conflictele în favoarea ta și a-i face pe ceilalți să te placă.

Pentru participare, vă rugăm să completați acest formular: https://forms.gle/dPVMRyzff2V4vNx89